Четверг, 14 ноября 2019 г.
  • EUR: 19.28
  • USD: 17.52
  • RUB: 0.27
  • UAH: 0.72
Кишинев: 13/11 ° Завтра: 9/7 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Andrei Năstase: La 26 - 27 august 2018 ne-am asumat încă o dată Declarația de Independență cu angajamentul realizării ei plenare

16:30 2018-08-30

Класс!



Liderul Platformei Politice ”Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase a adresat o scrisoare cetățenilor Moldovei. Potrivit lui Năstase, regimul de la guvernare trebuie să fie dat jos pe cale pașnică.

”La 26 - 27 august 2018 ne-am asumat încă o dată Declarația de Independență cu angajamentul realizării ei plenare. Pentru că Independența e a poporului, nu a uzurpatorului, pentru că e imperioasă desprinderea definitivă de coșmarul guvernărilor oligarhice și corupte, pentru că trebuie să terminăm odată și pentru totdeauna cu bandiții din țara asta, în orice instituție publică s-ar fi oploșit: parlament, guvern, președinție, primărie sau în altă parte.

Deși guvernarea afirmă că este pro-europeană, nimeni nu o mai crede și acest regim odios a devenit nefrecventabil. Cancelariile europene se feresc să aibă de a face cu marionetele lui Plahotniuc, relațiile diplomatice și economice sunt în impas, iar dialogul a fost suspendat până la corectarea derapajelor majore de la democrație.

O mână de oameni decide în numele unui popor, dar împotriva lui! Atunci când deciziile care privesc cetățeanul, drepturile si obligațiile lui devin privilegiul unui singur om înconjurat de gașca sa, democrația dispare și este instaurată dictatura.

Cum trăim în dictatură – s-o spunem răspicat! Dar să mai spunem la fel de răspicat că atunci când o guvernare devine autocrată, anti-populară, ea își pierde legitimitatea și trebuie înlocuită! PAȘNIC, NU ALTFEL, DAR TREBUIE ÎNLOCUITĂ!

Trebuie să fim conștienți de faptul că nu am oferit mandatul nostru acestei guvernări pentru ca ea să fure zeci de miliarde din banii publici, iar apoi să ne impună recuperarea miliardelor furate în valoare dublă, nu i-am oferit mandatul nostru pentru ca ea să transforme țara într-o spălătorie a mafiei rusești, într-un spațiu al contrabandei, traficului de oameni, de arme și de substanțe interzise, pentru ca ea să voteze legile amnistierii fiscale și penale a hoților și spălătorilor de miliarde, pentru ca ea să înlocuiască sistemul electoral reprezentativ pentru întreg poporul, cu o făcătură în beneficiul criminalilor Plahotniuc -Dodon-Leancă-Șor!

dacă această guvernare a acționat fără mandatul poporului, toate acțiunile ei sunt nule de drept și trebuie imediat anulate!

Acesta este motivul pentru care nu ne rămâne decât să le dăm o mână de ajutor, atunci când se vor întoarce din vacanțele lor exotice. Să venim cu toții la Parlament, sa-l înconjurăm și să le cerem fără frică, determinat și cu resurse de asediu îndelungat să se facă toate corecțiile necesare pe absolut toate pachetele de legi care strivesc democrația și viitorul Republicii Moldova”, se menționează în scrisoare.