Среда, 03 июня 2020 г.
  • EUR: 19.54
  • USD: 17.5
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.65
Кишинев: 10/8 ° Завтра: 14/12 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto





Dmitri Ciubașenco prognozează victoria lui Andrei Năstase în al doilea tur de alegeri

16:17 2018-05-28

Класс!



Partidul Socialiștilor nu va putea trece pragul electoral în Chișinău, astfel, în cel de-al dolea tur al alegerilor pentru funcția de primar al Capitalei, va învinge Andrei Năstase.

Opinia a fost exprimată de vicepreședintele ”Partidului Nostru”, Dmitri Ciubașenco, în cadrul emisiunii ”Glavnoe” la postul de televiziune TVC 21, citată de 1 news.md.

”În primul tur a fost un pic mai simplu, a fost Alexandr Roșco, care la sigur este un candidat antioligarhic. Iar Silvia Radu pentru noi, categoric este candidatul lui Plahotniuc. Acum Ion Ceban, candidatul PSRM, care pentru noi este partenerul mai mic al partidului lui Plahotniuc. Pentru noi PSRM și conducerea acestei formațiuni, sunt niște trădători, care inclusiv, au trădat ”Partidul Nostru”, au făcut mult rău formațiunii noastre, și acum ei fac foarte mult, pentru ca ”Partidul Nostru” să nu se poată ridica, pentru ca Renato Usatîi să nu poată reveni acasă, pentru ca în continuare să fim presați de guvernare. Adică, pentru Ion Ceban, ne este dificil să votăm, însă mie personal, mi-i dificil să votez și pentru Andrei Năstase.  Da, am participat la proteste comune, ”Partidul Nostru” a avut relații normale cu Platforma DA. Însă din momentul în care a format alianță cu partidul Maiei Sandu, situația s-a complicat. Pentru mine personal, nu există o diferență principială dintre Maia Sandu și Andrian Candu- în plan filosofic, ideologic, orientare geopolitică, rusofobie, politică antirusească”, a menționat politicianul.

Totodată, potrivit prognozelor lui Ciubașenco, în cel de-al doilea tur va învinge Andrei Năstase, inclusiv pe seama susținerii acestuia de către partidele unioniste.

”Eu cred că în turul doi va învinge Andrei Năstase, el va avea 53-53%. Ceban în primu tur a obținut 91 de mii de voturi, Năstase – 72 de mii. Pe seama celor 18 mii de unioniști, el îl va ajunge, la care se mai adaugă din cele 17% pe care le-a obținut Silvia Radu. Ea nu a avut un alegător anumit, acolo a fost un amestec din susținători ai mai multor partide. Și cel de-al doilea punct este prezența.  În primul tur a fost prezență foarte joasă, 35%, și dacă aceasta va fi mai mare, acest lucru deja nu va fi în favoarea socialiștilor. Ei au o limită pe care nu o pot depăși. Ceban nu va putea acumula în Chișinău mai mult de 110 mii de voturi. Dacă va crește prezența la urne, el va rămâne pe pozițiile sale”, a menționat Ciubașenco.