Среда, 23 сентября 2020 г.
  • EUR: 19.6
  • USD: 16.66
  • RUB: 0.22
  • UAH: 0.59
Кишинев: 25/23 ° Завтра: 17/15 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Situația primarilor indezirabili guvernării, în atenția Consiliului Europei//”Este o situaţie absolut nenormală atunci când mai mult de 60-70% de primari au dosare penale”

11:05 2017-09-12

Класс!



Reprezentanții Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, care s-au aflat recent la Chişinău într-o vizită de documentare, au atras atenţia că este o situaţie absolut nenormală atunci când mai mult de 60-70% de primari au sau au avut dosare penale intentate.

Declarația a fost făcută de directorul executiv al Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), Viorel Furdui după o întrevedere cu această Delegație.

„Vreau să atrag atenţia şi la ceea ce au spus colegii primari atunci când s-au întâlnit cu delegaţia Consiliului Europei. Ei au spus că în Republica Moldova orice partid care a deţinut puterea s-a folosit întotdeauna de acest instrument şi mecanism de presiune asupra primarilor în diferite scopuri. Ele pot fi politice, dar şi alte scopuri, anume să-i facă pe unii să tacă, pe alţii să-i pedepsească oarecum pentru opinii diferite etc. Am constatat că este o problemă de sistem.

Colegii de la Consiliul Europei au atras şi ei atenţia că este o situaţie absolut nenormală atunci când mai mult de 60-70% de primari au sau au avut dosare penale intentate”, a declarat Furdui într-un interviu pentru ”Europa Liberă”.

Potrivit sursei citate, ”este o situaţie deloc bună deoarece ştim că primări şi autorităţile locale beneficiază de cea mai mare încredere în rândul populației, după biserică”.

”Prin urmare, ne întrebăm cum de se întâmplă aşa ca cei care sunt cotaţi cu cea mai mare încredere de către cetăţeni să fie indirect considerați criminali. Este inacceptabilă această situaţie. Asta înseamnă, la nivel de sistem, că prea uşor în Republica Moldova se intentează dosare, prea uşor se arestează oamenii şi prea liber se interpretează anumite articole din Codul Penal, în special cel legat de abuz în serviciu, exces de putere, neglijență etc. Practic oricărui funcționar şi nu doar la nivel local îi poate fi intentat un dosar penal. Aici e marea problemă”, a mai spus Furdui.

O delegaţie a Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei s-a aflat recent la Chişinău într-o vizită de documentare. Potrivit directorului executiv al CALM, Viorel Furdui, reprezentanții Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei s-au arătat îngrijorați de situaţia autorităţilor locale din Moldova, în special de multiple dosare și arestări în rândul primarilor din Moldova.

Concluziile oficialilor europeni se vor conţine într-un raport şi o rezoluţie despre Moldova care ar urma să fie aprobate la sesiunea din octombrie a Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.