Среда, 23 сентября 2020 г.
  • EUR: 19.6
  • USD: 16.66
  • RUB: 0.22
  • UAH: 0.59
Кишинев: 25/23 ° Завтра: 17/15 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


”Freedom Moldova” îndeamnă administrația P13 să nu împiedice accesul avocaților la întrevederile cu Platon

11:31 2017-08-23

Класс!



Fundația pentru protecția drepturilor omului ”Freedom Moldova” constată limitării drepturilor la apărare a inculpatului Veaceslav Platon, aflat în detenție preventivă la Penitenciarul nr.13.

Într-o Declarație, remisă presei, Fundația constată că ”inculpatul Platon, care susține că dispune de probele și informația necesară legată de furtul miliardului din sistemul bancar al țării, sistematic este privat de dreptul la întrevederea cu avocații”.

”Inculpatul Veaceslav Platon, care este unul din puținii martori cheie în dosarul ”furtul miliardului”, a fost eliminat din proces în baza unor motive inventate și foarte dubioase. În pofida faptului că, dosarul este unul de rezonanță, ședințele în așa-numitul ”dosar Platon”, nemotivat, se desfășoară în regim închis.

Evident că, în astfel de condiții, singura șansă a inculpatului de a-și realiza dreptul său la apărare rămân întrevederile cu avocații, prin care el poate aduce poziția sa la cunoștința instanței și a societății. Însă, chiar și această apărare, vădit limitată și neintegrală, nu este asigurată de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare, în special de către angajații Penitenciarului nr. 13. Suntem nevoiți să constatăm că inculpatul Platon, care susține că dispune de probele și informația necesară legată de furtul miliardului din sistemul bancar al țării, sistematic este privat de dreptul la întrevederea cu avocații”, se spune în text.

Fundația ”Freedom Moldova” constată că ”astfel, administrația Penitenciarului nr. 13, sfidând prevederile legislației cu privire la avocatură, Codul de Executare, Codul de Procedură Penală, pune piedici nu doar la realizarea dreptului la apărare a inculpatului, dar și împiedică cetățenii să afle informația de importanță publică în dosarul ”furtul miliardului”.