Суббота, 19 октября 2019 г.
  • EUR: 19.35
  • USD: 17.41
  • RUB: 0.27
  • UAH: 0.7
Кишинев: 12/10 ° Завтра: 13/11 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Democrații au adoptat în grabă noul Cod al Muncii pentru că ”Premierul a rugat”

14:28 2017-07-25

Класс!



Pe ultima sută de metri a sesiunii de vară-primăvară, Parlamentul a adoptat în două lecturi și practic fără dezbateri, proiectul de modificări la noul Cod al Muncii. Documentul prevede micșorarea concediului pentru îngrijirea copilului și simplifică demiterea angajaților: de exemplu, pensionarii vor putea fi demiși doar pentru că sunt pensionari.

Majoritatea parlamentară a adoptat proiectul de lege, în pofida criticilor sindicatelor și a experților, care consideră noua variantă a Codului Muncii, una discriminatorie. Deputații democrați au declarat pentru NewsMaker că Premierul i-a rugat să adopte acest proiect de lege în regim de urgență.

Formal, autorul proiectului cu privire la operarea amendamentelor în Codul Muncii, este ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, dar de-facto, documentul a fost elaborat de două grupuri de lucru, sub conducerea Consiliului economic pe lângă Prim-ministru. Aceste grupuri au fost constituite din reprezentanții câtorva ministere, asociații de business, organizații sindicale și de patronat și a societății civile. Majoritatea modificărilor au stârnit dispute printre deputații comisiei parlamentare de profil și experți.

Confederația Națională a Sindicatelor a făcut apel către Parlament să retragă proiectul de lege, deoarece acesta este direcționat în vederea susținerii businessului și încalcă drepturile angajaților. Președintele Comisiei parlamentare protecție socială, familie și sănătate, deputatul PCRM, Oxana Domenti a calificat documentul ”discriminatoriu” față de persoanele vulnerabile: tinerii specialiști, mame și pensionari. Experții IDIS Viitorul au menționat că amendamentele propuse, vor stimula ”salariile în plic”  și abuzul angajatorilor.

În cadrul dezbaterilor publice pe marginea proiectului, care au avut loc săptămâna trecută la IDIS Viitorul, vicepreședintele Comisiei parlamentare protecție socială, familie și sănătate, deputata PDM, Valentina Stratan a dat asigurări că majoritatea parlamentară va vota proiectul în varianta actuală doar în prima lectură. ”În lectura a doua, documentul va fi examinat la toamnă. Până atunci, trebuie concretizate unele formulări, pentru a ajunge la consens”, a spus Stratan. Planurile însă s-au schimbat.

La ultima ședință din 21 iulie, majoritatea parlamentară a adoptat proiectul de lege în două lecturi, fără o modificare și practic, fără dezbateri. Potrivit Valentinei Stratan, documentul a fost adoptat pentru că ”premierul a rugat”.

”Vă spun așa cum este și nu ascund. Vineri dimineața, la ședința fracțiunii noastre a venit Premierul. El a explicat că trebuie create locuri de muncă, iar investitorii nu vor să vină în țară, deoarece legislația noastră a muncii este incomodă pentru ei”, a menționat Valentina Stratan pentru NewsMaker, după adoptarea modificărilor.

”Ei [businessmenii] au studiat această problemă timp de un an și jumătate, înainte că să propună proiectul. Astfel, nu am avut de unde alege”, a explicat deputatul. Potrivit legislatorului, majoritatea parlamentară, într-adevăr, planifica să amâne pentru toamnă adoptarea Codului Muncii, însă ”așa a fost dorința autorilor proiectului, oamenilor din mediul de afaceri” și modificările au fost operate în Codul Muncii.

Stratan a îndemnat la o ”atitudine pragmatică” față de modificările care au provocat dispute: micșorarea concediului pentru îngrijirea copilului de la șase la patru ani (această perioadă este inclusă în stagiul de muncă) și dreptul angajatorului de a concedia angajatul la atingerea vârstei de pensionare.

”Sunt cazuri, când oamenii ajung la această vârstă, primesc pensia, și le este indiferent. Ei mimează că lucrează, însă productivitatea muncii este nulă. Se află doar în concedii de boală, iar în locul lor este imposibil de angajat o altă persoană”, a explicat deputata necesitatea simplificării demiterii pensionarilor.

De asemenea, Stratan se arată convinsă că nu merită ca mamele să-și facă griji pentru micșorarea concediului, deoarece, multe dintre ele, îl folosesc în alte scopuri.

”Am discutat cu multe mame. Mi-au spus adevărul: iau acest concediu, pentru a pleca la muncă peste hotare. Cu copilul va sta bunica, iar mie îmi trebuie să-mi păstrez locul de muncă, până când mă aflu în Italia”, a menționat Stratan, exprimându-și regretul față de acest fenomen.

Amintim că potrivit documentului, în Codul Muncii au fost operate 36 de modificări. Scopul principal al amendamentelor, autorii proiectului au indicat diminuarea sarcinii administrative și financiare asupra businessului. Potrivit modificărilor, a fost micșorat numărul documentelor necesare la angajare: principalul document devine acordul individual de muncă. De asemenea, proiectul de lege specifică cauzele demiterii: pentru o singură încălcare gravă a atribuțiilor de serviciu, oricare angajat poate fi demis, și nu doar contabilul-șef, directorul sau adjunctul acestuia, cum era până acum. Mai mult, angajații sunt obligați să anunțe imediat angajatorul despre circumstanțele neprevăzute, care nu-i permit ieșirea la serviciu. Totodată, legea nu spune nimic despre termenul sau circumstanțele, despre care angajatul este obligat să informeze angajatorul.

De asemenea, Codul Muncii mai prevede micșorarea concediului pentru îngrijirea copilului de la șase la patru ani. Partea neachitată a concediului, va alcătui acum un an. La fel, potrivit modificărilor operate, statutul de pensionar poate servi drept motiv pentru concedierea lui. Angajatorul însă, la propria dorință, poate încheia cu angajatul-pensionar un nou acord cu durată limitată. Modificările vor intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Sursa: newsmaker.md