Пятница, 15 ноября 2019 г.
  • EUR: 19.32
  • USD: 17.58
  • RUB: 0.27
  • UAH: 0.73
Кишинев: 14/12 ° Завтра: 12/10 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Guvernul schimbă din nou modelul certificatelor de înmatriculare pentru vehicule

10:44 2017-06-09

Класс!



Modelul certificatelor de înmatriculare pentru vehicule, inclusiv al celor provizorii, va suferi schimbări. Guvernul Filip motivează acest pas prin necesitatea de ”a fi aduse în conformitate cu prevederile directivelor europene în domeniu”. O decizie în acest sens a fost aprobată la ședința Executivului.

Astfel, este prevăzută reformularea noțiunilor „Modelul” în „Tipul vehiculului”, „Tipul caroseriei” în „Descrierea comercială”, iar câmpul „Tipul vehiculului” va fi reformulat în „Categoria/subcategoria vehiculului”. De asemenea, va fi introdus câmpul „ J2 Tipul caroseriei”, în timp ce câmpul „Numărul motorului” va fi exclus, având caracter opţional.

Modificările vor fi aplicate din momentul creării condiţiilor necesare pentru punerea în circulaţie a certificatelor de tip nou, dar nu mai târziu de 1 martie 2018.

Certificatele eliberate până la intrarea în vigoare a noilor prevederi vor rămâne valabile până la expirarea termenului pentru care au fost eliberate.