Воскресенье, 22 сентября 2019 г.
  • EUR: 19.52
  • USD: 17.64
  • RUB: 0.28
  • UAH: 0.72
Кишинев: 15/13 ° Завтра: 24/22 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Moldova, implicată într-un nou scandal cu trafic de anabolizante//Peste 300 de kg de droguri au ajuns în Rusia prin contrabandă

16:28 2017-05-03

Класс!



Un grup de moldoveni a fost reținut la Sankt-Petersburg, Rusia, suspectat de trafic cu anabolizante. Potrivit presei din Rusia, care citează poliția, la cetățenii moldoveni au fost depistate peste 300 kg de droguri (substanțe dopante).

Potrivit poliţiştilor din Federația Rusă, în urma percheziţiilor efectuate la domiciuliul unuia dintre suspecţi, au fost depistate aproape 200 de kilograme de anabolizante, alte 100 de kg au fost depistate în automobilul unuia dintre suspecți,

Poliția susține că bănuiţii distribuiau preparatele în mai multe regiuni din Federaţia Rusă prin poştă, iar site-ul de unde anabolizantele puteau fi cumpărate era înregistrat în Republica Moldova.

Din informaţiile operative, suspecţii aveau roluri bine stabilite: unul dintre aceştia prelua comenzile, altul le împacheta, al treilea le transporta către cumpărători, iar alţi doi treceau substanţele prin frontiera moldo-rusă. La moment, au fost reținuți patru moldoveni.

Acum un an, reporterii de la Anticorupție scriau că Republica Moldova se află în topul producătorilor mondiali de steroizi anabolizanți, substanțe ilegale în majoritatea statelor UE, în SUA, dar și în Rusia. Corupția, legislația permisivă și protecționismul politic ușor de obținut au creat condiții pentru dezvoltarea în statul nostru a unei industrii întregi de producere a anabolizantelor, aflate la mare căutare pe piața neagră din întreaga lume, transmite unimedia.info. Multe dintre aceste anabolizante ajung peste hotare prin contrabandă, în plicuri poștale acceptate și expediate de ÎS ”Poșta Moldovei”.

Tot atunci, fostul şef al Serviciului Control financiar şi audit intern al „Poştei Moldovei”, Sergiu Cibotaru a declarat că zeci de colete cu substanţe interzise sunt trimise zilnic prin intermediul Poștei Moldovei în ţări din Uniunea Europeană şi în Statele Unite. Cibotaru susţinea că şefii companiei ar proteja afacerea ilegală.