Пятница, 29 мая 2020 г.
  • EUR: 19.4
  • USD: 17.63
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.66
Кишинев: 19/17 ° Завтра: 14/12 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


SUA au atacat cu rachete Siria în această noapte

11:53 2017-04-07

Класс!



Statele Unite au lansat un bombardament cu rachete asupra unei baze militare din Siria, ca răspuns la atacul chimic pentru care Washingtonul învinuiește forțele președintelui sirian Bashar al-Assad, anunţă Pentagonul. Aceasta este prima operaţiune americană care vizează regimul Bashar al-Assad.

Siria a confirmat atacul SUA, precizând că sunt victime. Lovitura a fost efectuată cu „59 de rachete”, a arătat un responsabil al Casei Albe, citat de AFP, indicând că baza aeriană Shayrat este „asociată” programului sirian de arme chimice şi direct legată de evenimentele „oribile” de marţi.

Potrivit CNN, atacul, lansat la ordinul preşedintelui Trump, a ţintit baza aeriană a guvernului sirian din vestul Siriei unde se află avioanele care au întreprins atacurile chimice.

Statele Unite au mai lansat lovituri aeriene asupra Siriei, încă din septembrie 2014, în timpul președintelui Barack Obama, dar ca parte a coaliției anti-ISIS și până acum țintiseră numai grupările teroriste, nu și forțele guvernamentale siriene, scrie digi24.ro.

Armata siriană a anunţat că sunt 6 morţi. Şase persoane au murit în urma atacului asupra unei baze militare siriene, a transmis armata siriană, care a adăugat că va continua ”lupta împotriva terorismului” pentru a readuce ”pacea şi securitatea în toată Siria”.

Guvernatorul regiunii siriene Homs a anunţat că printre cei morţi se numără 3 militari şi 2 civili, scrie Reuters. Niciun soldat rus nu a murit în urma atacului, potrivit BBC, citat de Mediafax.

Rusia a suspendat acordul cu SUA privind securitatea aeriană în Siria. Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a anunţat că statul va suspenda acordul cu Statele Unite privind securitatea aeriană în Siria, scrie Reuters. Acordul avea rolul de a ajuta cele două puteri să evite ciocnirile dintre forţele aeriene.

Iranul a condamnat atacul american asupra bazei aeriene siriene, în timp ce Marea Britanie şi Australia şi-au oferit sprijinul SUA, premierul australian, Malcom Turnbull descriind operaţiunea drept un ”răspuns proporţionat şi calibrat” în faţa utilizării armelor chimice, informează Reuters.

”Iranul condamnă orice fel de asemenea atacuri unilaterale. Asemenea măsuri vor consolida teroriştii din Siria şi vor complica situaţia din Siria şi din regiune”, a declarat Bahran Qasemi, ministrul iranian de Externe, citat de agenţia de ştiri ISNA.

Marea Britanie însă şi-a oferit sprijinul Statelor Unite: ”Guvernul britanic susţine acţiunile SUA şi credem că acesta a fost un răspuns adecvat în faţa atacului barbar cu arme chimice lansat de regimul sirian şi are scopul de a împiedica viitoare atacuri”, a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului de la Londra.