Вторник, 11 августа 2020 г.
  • EUR: 19.44
  • USD: 16.55
  • RUB: 0.22
  • UAH: 0.6
Кишинев: 23/21 ° Завтра: 26/24 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto





Scântei și replici dure la ședința CSJ//Magistrații, acuzați că sunt ”niște penali după care plânge pușcăria” (VIDEO)

11:33 2017-03-23

Класс!



Ședința Curții Supreme de Justiție unde joi, 23 martie, se examinau cererile de contestare a legalității numirii lui Eduard Harunjen în funcția de Procuror General, s-a soldat cu replici dure între participanți și magistrați. CSJ examina cererea fostului deputat, Grigore Petrenco, la care au fost conexate cele ale reprezentantului Președintelui țării și a omului de afaceri, Veaceslav Platon.

Nemulțumirea reclamanților a fost provocată de faptul că instanța a respins cererea de ridicare a excepției de neconstituționalitate, înaintată de reprezentantul Președintelui țării.

”Judecătorii CSJ au încălcat hotărârea Curții Constituționale – ei erau obligați să suspende imediat procesul și să trimită imediat această cerere de ridicare a excepției de neconstituționalitate spre examinare CC. N-au făcut-o, n-au motivat, au decis să continue mai departe procesul”, a declarat unul dintre reclamanți, Grigore Petrenco.

A doua hotărâre a CSJ care a trezit nemulțumirea părților din dosar a fost faptul că magistrații au respins avocatului lui Veaceslav Platon care a cerut ca reclamantul să fie escortat la ședință, după cum prevede legea.

”A doua hotărâre vădit ilegală, după părerea mea, se referă la solicitarea avocaților unuia dintre reclamanți este vorba despre Veaceslav Platon să fie prezent în sala de judecată. Este dreptul fiecărei persoane, dacă este reclamant, a fost admis la proces, este dreptul constituțional – accesul la justiție, dreptul la o justiție echitabilă care astăzi a fost încălcat flagrant. Eu m-am indignat că acești judecători iau asemenea decizii, consider că nu sunt imparțiali, nu sunt obiectivi, nu sunt independenți și le-am spus direct în față acest lucru”, a spus Petrenco.

Politicianul a mai declarat că ”ei nu sunt judecători, sunt executorii lui Plahotniuc, îndeplinesc comenzi politice, scopul lor fiind cât mai repede de a adopta o hotărâre în acest dosar”.

”Ei sunt de partea lui Harunjen, pe de o parte l-au citat în instanță, l-au recunoscut intervenient accesoriu, pe de altă parte au căzut de acord că el nu trebuie să fie în instanță. Harunjen nu a venit nici de această dată, este lipsă de respect față de instanță. Și acești judecători au acceptat această situație, când lor le scuipă în față PG și ei asta acceptă și continuă ședință.  Le-am spus că ei sunt niște penali și că va veni timpul lustrației și locul lor este la dubă, alături de alți penali. Sunt convins că acest regim al lui Plahotniuc oricum va cădea, nimic nu este veșnic. Și că acești judecători corupți care au mașini de zeci de mii de euro la parcare – le-am spus și asta direct în față – vor fi trași la răspundere și vor apărea în fața unei instanța independente și imparțiale”, a concluzionat Petrenco.

Drept răspuns, judecătorii l-au avertizat pe fostul deputat că, în cazul în care va continua ”încălcarea ordinii, va fi înlăturat din sală”.

Joi, 23 martie Curtea Supremă de Justiție s-a convocat din nou în ședință pentru a examina cererea de contestare a legalității numirii lui Eduard Harunjen în funcția de Procuror General, depusă de fostul deputat, Grigore Petrenco, la care au fost conexate cererile reprezentantului Președinției și cea a omului de afaceri, Veaceslav Platon.

Însă, ca și data trecută, Procurorul General, Eduard Harunjen din nou a ignorat ședința de judecată, deși a fost inclus, prin hotărârea Curții Supreme de Justiție în calitate de intervenient accesoriu în dosar.