Вторник, 11 августа 2020 г.
  • EUR: 19.44
  • USD: 16.55
  • RUB: 0.22
  • UAH: 0.6
Кишинев: 23/21 ° Завтра: 26/24 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto





Petrenco l-a îndemnat pe Dodon să anuleze decretul prin care sunt promovați ”judecătorii regimului”

10:20 2017-03-02

Класс!



Fostul deputat, Grigore Petrenco l-a îndemnat pe Președintele țării, Igor Dodon să anuleze decretul privind promovarea judecătorilor Ludmila Ursu și Andrei Gafton, implicați în persecuții politice.

Declarația a fost făcută de președintele Partidului ”Casa noastră - Moldova”, Grigore Petrenco în cadrul unei conferințe de presă.

”Acum câteva zile am văzut comunicatul de presă al Președinției, am văzut imaginile protocolare, întrevederile lui Dodon cu președintele Consiliului Suprem al Magistraturii și câțiva judecători, care au fost înaintați la funcția de judecători ai Curții de Apel. Este vorba despre patru judecători, doi dintre care sunt implicați direct în procesele politice”, a declarat Petrenco.

Ex-deputatul a menționat că este vorba despre judecătoarea sectorului Rîșcani, Ludmila Ursu. Potrivit lui Petrenco, anume aceasta a prelungit de câteva ori arestarea preventivă a membrilor ”grupului Petrenco” .

”Anume ea a respins garanțiile personale ale deputaților Parlamentului European, considerându-le insuficiente. Ea a considerat, că autoritatea lor este insuficientă pentru oferirea garanțiilor personale în cazul nostru”, a menționat Petrenco.

Sursa citată a mai spus că toate deciziile judecătoarei Ludmila Ursu au fost condamnate de membrii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, dar și de un șir de organizații neguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului, iar ”Dodon o promovează la funcția de judecător al Curții de Apel. Pentru care merite? Noi suntem ferm convinși că Ursu este un instrument în mâinile președintelui Judecătoriei sectorului Centru, Oleg Melniciuc, dar și a lui Dorin Dambir, apropiat lui Vladimir Plahotniuc”.

În context, ex-deputatul l-a acuzat pe șeful statului de complicitate în persecuțiile politice: ”el a demonstrat din nou, că este parte al acestui regim și sistem criminal, condus de Plahotniuc”.

Petrenco l-a îndemnat pe Dodon să anuleze decretul privind numirea Ludmilei Ursu în funcția de judecătoare la Curtea de Apel. Mai mult, Petrenco a făcut apel la Dodon să procedeze la fel și în cazul magistratului Andrei Gafton, care a judecat dosarul ”Antifa”, care durează deja al doilea an.