Четверг, 23 января 2020 г.
  • EUR: 19.57
  • USD: 17.66
  • RUB: 0.28
  • UAH: 0.72
Кишинев: 4/2 ° Завтра: 3/1 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto





Judecătoria Râșcani prelungește cu încă 30 de zile măsurile restrictive față de membrii ”grupului Petrenco”

13:28 2017-02-28

Класс!



Magistrații de la judecătoria sectorului Râșcani au decis să dea curs cererii procurorilor și au prelungit cu încă 30 de zile aflarea sub control judiciar a fostului deputat, liderul partidului de opoziție ”Casa noastră – Moldova”, Grigore Petrenco și camarazilor săi.

Decizia a fost adoptată marți, 28 februarie, în pofida existenței unei noi Declarații scrise a deputaților Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, în care autoritățile de la Chișinău sunt somate să înceteze persecutarea reprezentanților societății civile, incomozi oligarhului Vladimir Plahotniuc (inclusiv cazul lui Grigore Petrenco).

Hotărârea presupune că membrii așa-zisului ”grup Petrenco” vor mai sta sub control judiciar încă 30 de zile, ceea ce presupune interdicția de a participa la proteste și de a părăsi teritoriul Republicii Moldova.

Reprezentanții ”grupului Petrenco” au calificat decizia judecătoriei Râșcani privind prelungirea aflării sub control judiciar ca pe una ”abuzivă, neîntemeiată și ilegală”, aceasta fiind ”continuarea represiunilor regimului lui Plahotniuc” asupra lui Grigore Petrenco și camarazilor săi.

Fostul deputat, liderul partidului de opoziție ”Casa noastră – Moldova” (Blocul Roșu), Grigore Petrenco și camarazii săi, arestați după participarea la protestul antioligarhic din septembrie 2015, au fost recunoscuți drept ”deținuți politici” în raportul Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului, de reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și de către Guvernul federal al Germaniei.

Amintim că recent, deputații APCE au semnat o Declarație scrisă în care îndeamnă guvernarea de la Chișinău să înceteze imediat persecutările îndreptate împotriva reprezentanților societății civile, incomode regimului, dar și a martorilor cheie în dosarele contra oligarhului Vladimir Plahotniuc.

Declarația scrisă, întitulată ”Moldova, persecutarea politică a societății civile și martorilor cheie”, a fost semnată de reprezentanții tuturor fracțiunilor APCE din 17 țări.

”Sper regret, începând cu anul 2014, guvernarea a întreprins tentative de a suprima de a închide gura opoziției și societății civile, ai căror reprezentanți – cu ar fi de exemplu, Ana Ursahi, Eduard Rudenco, Grigore Petrenco, - au devenit victime ale campaniilor de discreditare și față de care au fost intentate dosare penale. Aceste campanii sunt conduse de procurori și mass media, controlate de oligarhul Vlad Plahotniuc”, se spune în Declarație.