Суббота, 29 февраля 2020 г.
  • EUR: 19.45
  • USD: 17.77
  • RUB: 0.27
  • UAH: 0.72
Кишинев: 3/1 ° Завтра: 5/3 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Ex-deputat: Procurorul general îi aruncă mănușa lui Plahotniuc

15:03 2017-02-27

Класс!



Declarațiile Procurorului General, Eduard Harunjen potrivit cărora mass-media se face vinovată de creșterea criminalității, se referă în primul rând la presa controlată de oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Declarația a fost făcută de redactorul șef al agenției OMEGA, Alexandr Petkov, referindu-se la acuzațiile făcute în adresa presei de procurorul general în cadrul adunării generale a procurorilor.

Potrivit lui Petkov, ”declarațiile lui Harunjen sunt o provocare pentru stăpânul acestuia, Plahotniuc”.

”În condițiile în care toți știu că Plahotniuc controlează 80% din mass-media moldovenească este naiv să se creadă că Procurorul General a subînțeles-o pe cea de-a cincea parte a mass-media, grație căreia, în opinia lui, este propagată violența și incertitudinea”, a menționat Alexandr Petcov.

”Desigur, acuzațiile lui Harunjen ar putea fi tratate cu o doză de ironie. Dar, la o examinare mai atentă, înțelegem că până și procurorii plahotniuchiști s-au săturat deja de atâta minciună și propagandă, vărsată zilnic de către holdingul media al lui Plahotniuc care, pe bună dreptate a fost supranumit în popor ”gunoiște media”, susține Petkov.

”Dar mai aruncăm o privire asupra ”experienței” a tot felul de mihăeși, balacci și andrievschi, atunci, involuntar, începi să fii mândru de Procurorul general, conștiința și curajul căruia brusc s-au trezit. Or, la el s-a referit PG, vorbind despre ”formatorii de opinie”, a mai declarat redactorul șef al agenției OMEGA.

Petkov se arată convins că, acuzând mass-media, Harunjen l-a avut în vedere și pe ”expertul-media”, Cristian Tabără, pe numele căruia în România a fost deschis dosar penal pentru pedofilie.

”Oare onoarea unui procuror îi poate permite să treacă cu vederea faptul cum un pedofil în lege, zilnic ”ne învață dreptate””, se întreabă Petkov.

În context sursa citată a mai menționat că ”a rămas doar de văzut, cât de susceptibil este Plahtoniuc la acuzațiile directe ale Procurorului general, Eduard Harunjen”.

Vineri, 24 februarie, Eduard Harunjen a declarat, în discursul său ținut în fața procurorilor, că nivelul ridicat al criminalității se explică prin ”propagarea de către mass-media a incertitudinii, violenței, prin chemări de denigrare a valorilor supreme ale unei societăți democratice”,

Harunjen a spus că și creșterea numărului de crime, săvârșite în special în stare de ebrietate, se explică prin acțiunile mass-media și formatorilor de opinie, care ”propagă incertitudinea” în societate, iar prin urmare ” starea de ebrietate a populației a devenit una firească”.

Eduard Harunjen nu a specificat mass-media, analiștii și politicienii, care se fac vinovați, în opinia lui, de creșterea situației criminogene din țară.

Se știe doar, că oficial, din holdingul media al oligarhului Vladimir Plahotniuc fac parte posturile de televiziune Publika, Prime, Canal2, Canal3 și posturile de radio PublikaFM, ”Russkoe Radio”, MaestroFM și MuzFM. Neoficial, în componența acestui holding intră posturile de televiziune RealitateaTV, Național4, NorocTV, dar și ”Radio Alla”. Acest holding acoperă întreg spațiul mediatic al Moldovei și nici un alt post TV sau radio nu are o asemenea acoperire teritorială.

Unul din principalii moderatori al postului TV, Publika, care aparține lui Plahotniuc, este Critstian Tabără, cel care a fost acuzat de pedofilie în România. Potrivit mai multor media cu autoritate din România, dosarul penal pe numele lui Cristian Tabără, închis anterior, a fost redeschis.