Четверг, 28 мая 2020 г.
  • EUR: 19.49
  • USD: 17.69
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.66
Кишинев: 15/13 ° Завтра: 16/14 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Au fost arestați fondatorii firmei de avocatură, implicată în scandalul ”Panama Papers”

10:45 2017-02-15

Класс!



Procurorul general din Panama i-a acuzat pe fondatorii firmei de avocatură Mossack Fonseca de corupţie. Cei doi avocaţi erau deja prinşi într-un alt scandal când au fost publicate documentele Panama Papers anul trecut, scrie Deutsche Welle.

La sfârşitul săptămânii trecute, autorităţile din Panama i-au arestat pe cei doi ca parte a unei anchete separate referitoare la acte de corupţie în Brazilia, potrivit ZF.ro.

Jurgen Mossack şi Ramon Fonseca au fost arestaţi în urma informaţiilor potrivit cărora "firma acestora reprezintă o organizaţie criminală dedicată ascunderii de active sau bani de origini suspecte". Cei doi sunt suspectaţi de a fi creat conturi offshore care i-au permis firmei braziliene de construcţii Odebrecht să transfere mită de aproximativ 800 milioane de dolari către ţări din America Latină.

Compania a plătit o amendă de 3,5 miliarde de dolari anul trecut în legătură cu acest caz. La începutul săptămânii trecute, autorităţile au cercetat birourile firmei şi locuinţele celor doi fondatori. Firma a negat orice asociere cu Odebrecht. După raidul efectuat la birourile celor doi fondatori, însă, Fonseca, fost consilier al preşedintelui Panama, Juan Carlos Varela, a declarat că Varela a recunoscut că primea mită din partea companiei.