Понедельник, 16 сентября 2019 г.
  • EUR: 19.7
  • USD: 17.76
  • RUB: 0.28
  • UAH: 0.72
Кишинев: 15/13 ° Завтра: 18/16 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Procuratura cere suspendarea din funcţie a responsabililor de ”achiziţiile de lux” de la Apă-Canal

17:40 2016-12-05

Класс!



Procuratura Anticorupţie a înaintat conducerii Apă-Canal Chişinău demersuri privind suspendarea provizorie din funcţie a Directorului tehnic şi a şefului Secţiei analize economice şi preţuri ai întreprinderii, ambii învinuiţi de abuz de serviciu, caracterizat prin folosirea intenţionată de către persoane publice a situaţiei de serviciu, săvârşit prin complicitate.

Potrivit celor constatate de procurori, ilegalităţile au fost comise în intervalul anilor 2013 – 2015, cînd unul dintre învinuiţi era preşedinte, iar complicele său membru al Comisiei pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor de achiziţionare a mărfurilor, lucrărilor şi serviciilor în cadrul ”Apă-Canal Chişinău”. 

Acţionînd prin înţelegere prealabilă cu directorul general al întreprinderii în scopul favorizării unui anumit agent economic, învinuiţii au achiziţionat de la acesta, la un preţ majorat, bunuri pentru necesităţile întreprinderii, susțin procurorii. 

De notat că, firma favorizată îi aparţinea chiar fiicei directorului general ”Apă-Canal Chişinău” SA. 

Prin urmare, în lipsa unei concurenţe reale, mimînd petrecerea licitaţiilor cu participarea firmelor a căror conducător sau fondator este fiica directorului general, învinuiţii au votat pentru desemnarea cîştigătorului licitaţiilor cu ulterioara încheiere a contractelor de achiziţii cu respectivul agent economic, prejudiciind bugetul Apă Canal Chişinău cu peste două milioane lei.

Procurorii consideră necesară suspendarea provizorie din funcţie a învinuiţilor pentru a nu împiedica la stabilirea adevărului în cadrul urmăririi penale prin influenţarea persoanelor sau distrugerea probelor pe caz.

Imediat după declanşarea procesului penal, directorul general al Apă Canal a depus cerere de eliberare din funcţie, în prezent, acesta fiind cercetat în cadrul aceleiaşi cauze penale cu foştii săi subalterni.

Pentru această infracţiune norma penală prevede amendă de pînă la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani.