Вторник, 02 июня 2020 г.
  • EUR: 19.47
  • USD: 17.53
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.65
Кишинев: 11/9 ° Завтра: 14/12 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Nivelul maxim de alertă teroristă în Franţa va fi menţinut şi în timpul sărbătorilor de iarnă

14:37 2016-12-01

Класс!



Preşedintele Franţei, Francois Hollande, a dispus miercuri menţinerea nivelului maxim al alertei teroriste şi în timpul sărbătorilor de iarnă, iar pe 21 decembrie Adunarea Naţională va examina prelungirea acestui nivel de alertă cel puţin până la alegerile prezidenţiale din aprilie.

De asemenea, Hollande a avizat favorabil un nou plan de prevenire a acţiunilor teroriste „adaptat evoluţiei ameninţărilor” şi care „va completa măsurile adoptate după atentatele jihadiste din noiembrie 2015.

Noul dispozitiv antiterorist va păstra numele actualului plan denumit „Vigipirate”, dar va avea trei nivele de alertă (Vigipirate are numai două) şi intră în vigoare pe 1 decembrie.

Nivelul maxim de alertă teroristă a fost instituit în Franţa în urma atentatelor din luna noiembrie anul trecut. După prelungirea de mai multe ori a acestei stări de urgenţă, preşedintele Hollande a decis revenirea la nivelul normal de alertă cu ocazia zilei naţionale a Franţei, pe 14 iulie. Dar chiar atunci a avut atentatul de la Nisa, astfel că liderul de la Elysee a decretat imediat reinstituirea stării de urgenţă pentru încă cel puţin şase luni.

Sursa: agerpres.ro