Вторник, 22 сентября 2020 г.
  • EUR: 19.64
  • USD: 16.66
  • RUB: 0.22
  • UAH: 0.59
Кишинев: 13/11 ° Завтра: 19/17 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Ucraina riscă să se confrunte cu o epidemie devastatoare

17:10 2015-04-23

Класс!



Ucraina riscă să se confrunte cu prima epidemie de poliomielită înregistrată în Europa în ultimele decenii, scrie Newsweek, citată de evz.md.

Revista americană citează experți în sănătate care apreciază că milioane de copii ar putea fi afectaţi de boli infecţioase grave, posibil letale, precum rujeola, difteria şi rubeola. Rata de protecţie în faţa bolilor infecţioase a scăzut rapid în Ucraina începând din anul 2008, atunci când un adolescent de 16 ani a murit imediat după vaccinarea pentru prevenirea rujeolei şi rubeolei, un caz care a generat o furtună mediatică. Chiar dacă Naţiunile Unite au dat asigurări că decesul nu a fost provocat de vaccin, cererile pentru vaccinări au scăzut dramatic, ajungându-se în prezent la "protecţie zero".

În contextul în care în Ucraina media anuală a naşterilor este de 500.000, numărul copiilor vulnerabili la infecţii se apropie de trei milioane. În prezent, riscul epidemic este amplificat de conflictul separatist din estul Ucrainei, care a forţat sute de mii de refugiaţi să ajungă în centre speciale, unde bolile se pot răspândi cu rapiditate.

„Ţările afectate de conflicte sau de crize financiare sunt cele care cad pradă epidemiilor de acest fel”, aminteşte Dorit Nitzan, şeful Misiunii din Ucraina a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Este o situaţie teribilă. Ne temem foarte mult de o epidemie. Sunt surprins că nu s-a întâmplat până acum”, spune oficialul OMS.

Echipa OMS din Ucraina a avut recent motive de îngrijorare. Câţiva civili fugiţi din estul ţării prezentau, la sfârşitul lunii martie, febră mare, mâncărimi şi ochi roşii, medicii suspectând o epidemie de rujeolă. Pacienţii au fost izolaţi imediat, dar analizele au ieşit negative. 

Restricţiile impuse de Administraţia prooccidentală de la Kiev îngreunează trecerea convoaielor ONU dincolo de linia frontului separatist. „Purtăm negocieri privind trimiterea următorului convoi”, explică medicul Ogtai Gozalov, şeful echipelor mobile ale OMS din estul Ucrainei.