A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: URL

Filename: libraries/content.php

Line Number: 619

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: Name

Filename: libraries/content.php

Line Number: 619

Un “NU!” ferm partidelor şi candidaţilor alianţei de guvernare la alegerile locale ar putea salva de la pieire şcolile, primăriile şi spitalele – Vladimir Voronin
Вторник, 26 мая 2020 г.
  • EUR: 19.32
  • USD: 17.73
  • RUB: 0.25
  • UAH: 0.66
Кишинев: 14/12 ° Завтра: 18/16 °
Politica | Social si cultura | Economie si finante | Sport | Infractiuni | Externe | 
MOLDNEWS TV | 
Galerie video | Galerie foto


Un “NU!” ferm partidelor şi candidaţilor alianţei de guvernare la alegerile locale ar putea salva de la pieire şcolile, primăriile şi spitalele – Vladimir Voronin

09:44 2011-06-03

Класс!



Un “NU!” ferm partidelor şi candidaţilor Alianţei pentru Integrare Europeană la alegerile locale ar putea salva de la pieire şcolile, primăriile şi spitalele. Acesta este apelul cu care s-a adresat preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, alegătorilor.

„În ziua de 5 iunie, vor avea loc alegerile locale generale. Poporul Moldovei va alege primarii satelor şi oraşelor, consiliile săteşti, orăşeneşti şi raionale – adică puterea cu care cetăţeanul, practic, are de-a face zilnic, puterea care este cea mai apropiată de cetăţeni şi care, în virtutea îndatoririlor sale, este chemată să rezolve problemele arzătoare ale cutărei sau cutărei localităţi. În acelaşi timp, alegerile locale au loc în condiţiile în care puterea centrală a ţării este, de facto, uzurpată de câteva partide, venite la cârma ţării pe calea pogromurilor, intimidărilor, agresiunii, minciunii şi manipulărilor. Este vorba despre partidele care, în aproape doi ani de administrare a ţării, n-au reuşit să dea poporului ţării noastre nimic în afară de trădare naţională, voluntarism, jafuri de mari proporţii, extinderea contrabandei şi banditismului, nimic în afară de un dispreţ suveran faţă aşteptările legitime şi grijile cotidiene ale oamenilor de rând”, a declarat Vladimir Voronin.

Ex-preşedintele a accentuat, că „în ajunul acestor alegeri locale generale, puterea a decis să mai ofere societăţii o surpriză sub chipul aşa-numitei restructurări administrativ-teritoriale a ţării”.

„Alianţa de la guvernare reduce cu 30 la sută din primăriile ţării, revine la împărţirea teritorială pe judeţe, lichidând o bună parte din raioane, închizând sute de şcoli, spitale, puncte medicale de prim ajutor, alte obiective ale infrastructurii sociale. Pentru realizarea acestui plan, puterea liberală are nevoie să-şi instaureze întreaga dominaţie şi la nivel local”, a menţionat el.

Posibilitatea de a renunţa la asemenea restructurări în ţară Vladimir Voronin o vede numai prin refuzul alegătorilor de a oferi credibilitate reprezentanţilor coaliţiei liberal-democrate de guvernământ.

„La oara actuală, doar fiecare dintre voi poate stopa acţiunile nechibzuite şi antinaţionale ale puterii. Spuneţi un „NU!” ferm partidelor şi candidaţilor Alianţei la alegerile locale de duminică! Numai aşa veţi putea salva de la pieire şcolile, primăriile şi spitalele! Numai victoria convingătoare a Partidului Comuniştilor în teritoriu – în primării, consilii locale şi raionale – va salva ţara de haos şi degradare, iar poporul de sărăcie şi batjocură!”, este ferm convins el.